Arhitectura de factura romantica

Putin mai tirziu decit influenta clasicista, pe la inceputul sec. 19, in arhitectura romaneasca incepe sa patrunda si spiritul romantic, atit prin modele formale, cit si ca impuls catalizator, determinind doua tipuri de cautari stilistice, ambele cu ecouri in arhitectura secolului 20.

Pe de o parte, se situeaza o arhitectura bazata pe imprumuturi formale din diverse manifestari stilistice de factura romantica specifice unor zone ale Europei occidentale si centrale (forme de neogotic, neoromanic, si alte forme neomedievalizante, diverse stiluri regionale, mai ales germane, etc.), denumita generic arhitectura de factura romantica. Manipulind, spre deosebire de cea clasicista, un repertoriu morfologic heteroclit, format din elemente constructive si decorative din arhitectura feudala europeana, dupa o sintaxa in cautarea pitorescului, ea se mai regaseste inca in secolului 20 in arhitectura unor resedinte boieresti si burgheze si a unor cladiri publice (cele doua edificii Rieber, palatul Cretzulescu, casa Grigore Cerchez, toate in Bucuresti; Palatul Culturii de la Iasi - arh. I.D. Berindei), in arhitectura funerara, in arhitectura de interior si in mobilier. Dar mai ales, a dat un mare avint arhitecturii peisagere: s-au amenajat atit multe gradini si parcuri ale resedintelor elitei (dintre care numai unele s-au pastrat, dar documentele atesta un mare numar), cit si gradini si parcuri urbane publice. Gradini romantice cum ar fi gradina Cismigiu (inceputa pe la 1845, Carol Friederich Meyer) si gradina Kiseleff (Carol Meyer, 1843), organizarea cimitirelor Bellu, Sf. Vineri, Ghencea, isi au originea in acest tip de arhitectura. Mai tirziu, parcul Carol (Redont), organizat pentru marea expozitie din 1906, a reprezentat expresia de virf a pitorescului romantic. O mentiune deosebita o merita ansamblul castelului regal si parcului Peles de la Sinaia (inceput in 1875-1880, arh. Doderer si Schultz, completat fericit in 1896-1914, arh. Karel Liman), care a imprimat stilul sau pitoresc (in spiritul unei combinatii eclectice de vernacular medieval german, renastere germana si alte componente stilistice de diferite facturi), intregii localitati si chiar zonei. In plus, interventiile de la manastirile Bistrita, Tismana, Curtea de Arges, Arnota, Antim, Negoiesti, Caldarusani, etc., datorate arhitectului Shlatter, reprezinta primele incercari de restaurare, desi, in spiritul vremii, el transmite monumentelor autohtone o expresivitate "gotica" nespecifica si atmosfera nostalgica a castelelor create de romantismul german.

In Transilvania, arhitectura de factura romantica neomedievalizanta, desi este mai organic legata de traditia arhitecturala locala, are mai putine prelungiri in secolul 20, cind este mai rapid inlocuita de cautarile de tip Secession. A fost practicata de arhitecti autohtoni: Antal Kagerbauer, marele arhitect al neogoticului, autor al bisericii Sf. Petru (1846) si primariei din Cluj (1843-1846), aripa noua a castelului Banffy de la Bontida (1855), castelului Miko Imre de la Ocna Mures si al multor monumente funerare, urmat de arhitectii Ferdinand Hottner (azilul Sf.Elisabeta din Cluj), Samu Pecz (palatul Szeky, Cluj), Janos Bohm, Kalman Rimanoczy, Gotfried Orendi, etc.

Pe de alta parte, se gasesc cautarile care incearca, in spirit romantic, sa valorizeze arhitectura popular-nationala. Daca aceasta orientare a starii romantice spre elaborarea unei arhitecturi nationale se va maturiza mai tirziu, abia spre sfirsitul secolului, devenind o directie de cautari stilistice durabila si de sine statatoare (a se vedea mai departe: arhitectura neoromaneasca), arhitectura "importata" de factura romantica reprezinta, alaturi de arhitectura de factura clasicizanta, un moment incipient important in procesului de occidentalizare a societatii romanesti, caracteristic celei de a doua jumatati a sec. 19.

Atit arhitectura clasicista cit si cea de factura romantica au largit considerabil aria arhitecturii romanesti, scotind-o de pe fagasul restins al traditiei autohtone, dar in moduri diferite: daca arhitectura clasicista a adus in arhitectura romaneasca rigoarea si ordinea rationala ale traditiei clasice (pe teritoriul vechiului regat aceasta traditie fiind aproape inexistenta), arhitectura de factura romantica a adus un mare aport imaginativ si o aplecare catre farmecul arhitecturilor trecute. Ambele directii au dat roade mai tirziu.